Franța a trimis una dintre principalele sale forțe împotriva Statului Islamic

Publicat: 23/02/2015, 13:34

„Această amenințare, terorismul jihadist, ne vizează cetățenii, interesele, valorile. Franța va răspunde cu fermitate totală”, a subliniat ministrul.

Primele patru avioane de vânătoare de tip Rafale au decolat luni dimineața de la bordul portavionului, aflat în Golful Persic, la aproximativ 200 de kilometri nord de Bahrain. Avioanele și-au atins obiectivele după aproximativ o oră și jumătate de zbor, de două ori mai puțin decât decât fac aeronavele de la Baza Al-Dhafra din Emiratele Arabe Unite (EAU).

Portavionul nuclear Charles de Gaulle a pornit pe 13 ianuarie de la Toulon, în sudul Franței, într-o misiune de cinci luni. El urmează să fie angajat timp de opt săptămâni în regiunea Golfului, alături de portavionul USS Carl Vinson, în cadrul operațiunilor coaliției internaționale conduse de către Statele Unite, potrivit lui Le Drian. După aceea, nava își va continua drumul către India.

Armata franceză dispune deja, în regiune, de nouă avioane de tip Rafale, șase de tip Mirage, un avion de patrulare maritimă de tip Atlantique-2 și de un avion de alimentare cu carburant în zbor de tip C-135, potrivit ziarului Le Parisien. Operațiunea Chammal contra SI a fost declanșată de către Paris în urmă cu aproape o jumătate de an.

Avioanele franceze au efectuat, începând de la jumătatea lui septembrie, aproximativ 100 de misiuni de recunoaștere și tot atâtea misiuni de atac, în Irak, sprijinind forțele irakiene și peshmerga kurzi în lupte împotriva SI la sol, potrivit anturajului ministrului.

Franța și Australia sunt unii dintre principalii contributori militari ai coaliței de 32 de țări împotriva SI, dar cu mult în urma Statelor Unite, care efectuează grosul operațiunilor.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal